Fantezii de viata

De ceva vreme , lucrurile nu mergeau prea bine in familia mea , sotul meu cautandu-si ” sensul vietii “cu prietenii de pahar , cheltuind mai mult decat producea. Pe langa aceasta , comportamentul lui in momentele  bahice  era  vulgar si agresiv, iar copiilor le era frica de el. Stiam pe unde merge si ce face, dar imi era lehamite sa ma cert, sa iau masuri.

Dar Viata , Universul , care intotdeauna m-a ajutat , a intervenit si de data aceasta pe cai misterioase , trezindu-ma la realitate.

Intr-o zi , dupa ce  am iesit pe poarta spitalului de boli infectioase din localitate , unde am fost sa vizitez un bolnav , m-a abordat o tiganca urata si murdara din cap pan-n picioare si m-a intrebat  cat e ceasul.

Este aproximativ cam atat… i-am zis.  Nu am ceas , dar mai inainte m-am uitat la ceasul din holul spitalului. M-a privit curioasa si m-a intrebat :

- de ce vorbesti cu mine ?

- de ce m-ai intrebat , daca nu doresti sa-ti raspund ?

- nu vezi , cat sunt de urata ? de ce vorbesti cu mine ?

I-am raspuns :

Puteam sa fiu eu locul tau , putea sa fie invers.

M-a privit din nou curioasa si mi-a zis :

- pentru ca mi-ai vorbit , pentru ca ai vorbit cu mine vreau sa-ti ghicesc, dupa care a scos dintr-un buzunar  o papiota de ata neagra.

- nu ma intereseaza sa-mi ghicesti , i-am zis. Viitorul mi-l fac,mi-l creez singura. Nu are nici o valabilitate ceea ce  tu vrei sa-mi spui.

M-a privit iar la fel de curioasa , a dat sa plece , apoi s-a intors brusc si mi-a zis :

Pentru ca mi-ai vorbit desi sunt tiganca si urata  uite ce-ti spun :

- prietenia sotului tau cu cutare… nu e buna deloc. Scoate-l de acolo , ca daca nu-l scoti ti se destrama familia. Apoi si-a luat ramas bun si a plecat.

Mobilul meu a sunat , l-am scos din geanta , dar cand m-am uitat in fata mea , pe unde o luase tiganca  , nu era nimeni. Am verificat in toate partile, nu avea unde sa intre , unde sa dispara in cateva secunde.

Mi-am facut curaj , iar in acea zi am rezolvat , fara sa stiu cum , fara sa-mi dau seama cum , problemele  cu sotul meu.

Acum stiu ca acea femeie a fost  un inger mascat in tiganca.

Are niste ochi albastri , care te patrund pana in strafundul inimii , unde stau pitite  cele mai ascunse taine ale fiintei tale .Si stii ca te-a citit , ca stie totul despre tine si simti cum fiecare celula a corpului tau e vie , are viata in ea, simti ca esti viu.

Cine e omul cu porumbeii ? E un barbat fara varsta , poate avea 50 de ani sau chiar 70, dar ce conteaza ? Desi pare batran , e tanar. Il poti vedea  in fiecare zi , intr-o piata din centrul orasului , aproape de catedrala catolica , dand mancare la porumbei . L-am urmarit de multe ori , am contemplat cu o bucurie de nedescris aceasta indelednicire a lui , in care , intr-o comuniune perfecta, intr-o interconectare magica cu porumbeii , le dadea graunte . Acestia i se urcau pe umeri ,  pe cap , ii dadeau onorul , chiar sunt convinsa de aceasta , pentru ca am  observat de multe ori cum se ridicau usor in zbor la nivelul pieptului lui, falfaind din aripi mentinindu-se in aceasta pozitie , uneori chiar si 2-3 minute.

Apoi se pornea spre  statia de autobus dintr-o alta piata , iar porumbeii il conduceau  , in zbor sau pe jos , mergand pe langa picioarele lui. Cand traversa vreo strada , porumbeii zburau toti si il asteptau pe partea opusa.

In piata unde le duce de mancare , este una din parcarile mari ale orasului  si este cunoscut de cei care-si parcheaza masinile acolo. Acestia mereu ii dau bani sa cumpere graunte  porumbeilor.

Intr-o zi , un amic imi face semn pe strada si-mi spune ca “ca prietenul meu ”  cu porumbeii e in piata. Toti prietenii mei stiu de simpatia mea pentru acest om si fiind aproape i-am zis sa vina cu mine.

Avea chef de vorba batranul .Amicul meu i-a dat ceva bani sa cumpere mancare la porumbei, iar eu , i-am dat o suta de mii ( 10 lei de acum) desi stiam ca erau ultimii bani ce-i aveam in portmoneu.S-a uitat la mine si mi-a zis : tine banii pentru copiii tai , pe aici vin astia cu jeep -urile si imi dau ei bani.                                                                                   

Va rog, i-am zis, luati-i si cumparati din partea mea graunte, apoi spuneti-le porumbeilor ca-s de la mine. M-a patrunns cu privirea  si a spus :  ”ei stiu asta “, iar eu am fost convinsa ca e adevarat,  pana-n maduva oaselor . Apoi mi-a luat mana ,mi-a umplut palma cu graunte, a fluierat usor  si mi-a zis incetisor :    - tine palma deschisa , asta e din partea lor.

Nu am inteles in prima clipa ce se intampla , ce inseamna asta , dar imediat la un alt fluierat usor toti porumbeii din piata  ( 50  , 100, poate mai multi) , intr-o ordine desavarsita ,  astaptand la rand, au venit fiecare , a luat cate un graunte si a zburat mai departe, pana ce n-a mai ramas nimic in palma mea. Ce bucurie , ce ordine , ce asculare  ! Ce minunat poate sa-si foloseasca omul puterea cand vrea.

Am fost foarte fericita in ziua aceea pentru ca stiam ca aceasta e normalitatea , o interconectare armonioasa a omului cu natura.Am vazut ca se poate, ca daca vrem si dorim o sa reusim sa patrundem in acea normalitate.

Pare nebun ,desi toti cei care-l cunosc simt ca acest om e mult mai mult .

Ce energii  minunate si cata iubirea aduce acest Om orasului , poate nu o sa stim niciodata.